
În vederea obţinerii succesului terapeutic este necesar ca persoana implicată să fie bine informată, să fie extrem de motivată şi să beneficieze de suportul familial, necesar atât în perioada preoperatorie, cât mai ales postoperator pe termen lung, când se vor produce modificări de comportament alimentar şi stil de viaţă.
Câteva dintre principiile care stau la baza îngrijirii persoanelor ce au beneficiat de chirurgie metabolică:
Implicarea echipei multidisciplinare în ingrijirea pacientului pre- şi postoperator este de o importanţă vitală, în scopul educării acestuia cu privire la dietă, activitate fizică şi modificările de comportament în sensul stilului de viaţă sănătos.
Imediat postoperator, realimentarea pe cale orală se va face cu lichide clare, cantităţi mici în mai multe prize zilnice, cu creşterea progresivă a consistenţei alimentelor consumate în funcţie de toleranţa digestivă, pe parcursul a mai multor săptămâni. Această perioadă va permite adaptarea şi modificarea comportamentului alimentar al fiecărui pacient către un aport restrictiv, în mai multe prize zilnice, în scopul evitării vărsăturilor alimentare.
În perioada postoperatorie, se recomandă un aport mediu de proteine de 60-120 g/zi, în scopul menţinerii masei musculare în timpul perioadei de scădere ponderală şi ulterior pe termen lung. Aportul de proteine este deci de o importanţă vitală în prevenirea malnutriţiei proteice, mai ales în cazul persoanelor ce au beneficiat de o procedură malabsorbtivă.
În ceea ce priveşte micronutrienţii în perioada postoperatorie, se recomandă suplimentarea cu vitamina D şi calciu în scopul prevenţiei osteoporozei.
Pe termen lung, recomandăm suplimentarea cu vitamine şi minerale individualizat, cu monitorizarea periodică a parametrilor nutriţionali în vederea prevenţiei şi, eventual, depistării precoce a eventualelor deficite micro- sau macronutriţionale ce pot apare în perioada postoperatorie.
Ulterior va avea loc creşterea progresivă a consistenţei alimentelor consumate, în funcţie de toleranţa individuală, în scopul prevenirii apariţiei vărsăturilor şi a evitării lezării suturilor anastomotice.